și ești, la timp de joacă-n cimitire,
în propria făptură adâncită
mergând spre prunc, spre vremea fericită
ce plouă colosal din amintire.

în clipa-n plumb de doruri rătăcită
icoană-n perne stai, în neclintire
imaginarii preoți dau citire
la pravila tăcerii, tălmăcită.

copil erai și dulce castelană
palatului zidit în primii zori,
suind pe zare-acum e Ra o rană.

dar ochii tăi adie iar ușori
în liniștei cetate suverană,
din Ieri un Azi cu Mâine înfășori...