adu-mi apă,
cărămidă,
mult mortar
și ce mai trebuie
să înălțăm ceva unde-aș putea
să stau un timp ascuns.
să nu îi zicem turn,
doar vreo doi pași în sus pe un etaj,
m-aș mulțumi eventual cu o mansardă,
că se pășește mai ușor
între un răsărit și-apus.
și chiar te rog să nu aduci vreo Ană,
se știe că e cam primejdioasă,
se infiltrează-n zid
și toată munca ta de om ascuns
s-a dus.
tu vrei un loc să fugi și când colo
toți vor veni să vadă
de e sau nu vreun turn,
de mai respiră zidul și vorbește altfel timpul
când trăiești mai sus,
nu de la zid la zid,
nu piatră către piatră.
atâta știu –
mi-e martor păzitorul înger –
că se pășește mai ușor
între un răsărit și-apus.