Azi nu mai deschid porți ruginite
o punte zdrobită cu lacrimi tivind,
din stoluri de gânduri
cresc macii uitării
din visele șterse
fulgi de păpădii.

Zadarnic mă cauți, nu mai exist
în conul de umbră strâng clipe tihnite,
ca bobul de rouă
rătăcit pe o frunză
aștept să înflorească
același cais .

Odgonul tăcerii în urmă nu-ți calcă,
și dacă te lepezi de clipele scurse,
în sângele crud
ce-ți curge prin vene
se pierde ecoul,
etern legământ.

În lut frământat când mă voi întoarce
să nu-ți verși fărâma închișilor iriși
cu palmele aspre
ai ars o clepsidră
cenușa desprinsă
va piere-n abis.

Păstrează mirajul florii-de-colț
și când te va ninge pe muntele sur
de vremi înțărcat,
printre pași osteniți
să aprinzi o candelă
acelor amintiri.


1-04-2017