poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-09-11 | |
Nu ești atât de frumos,
deși creșteam amândoi într-o lumânare, dinții nu îți sunt atât de albaștri, ca Manita-ae, pesemne este o floare, dacă mama ta îți spune că ești frumos, atunci eu încă nu ți-am fost mamă desigur m-aș putea face lampadar, să îmi așez lumina undeva foarte sus, în inima cea albă a lunii, unde e frig, de acolo se vede lumina ta albăstruie ca și cum se văd acum zidurile fragile și creioanele colorate pe care dumnezeu le ține între degete. de ce zboară păsările atât de jos? le e frică, le tremură penele? le e frică de câini? de dinții lor plini de sânge? pe undeva deja facem dragoste, și penele păsărilor le facem, ca la începuturi... haide, lasă-ți moartea pe cuier, și pălăria ți-o lasă, să înviem nu mai plouă, spune, ori plouă încă? peste lumânare mai plouă încă? să stăm aici, pe scândurile acestea umede, să vedem dacă suntem încă vii pe aici s-a lăsat o liniște albă, ni s-au umezit frunțile, suntem obosiți, și casa ni s-a umezit toată, și scândurile; la știri se vorbește despre libertate și despre camere sordide de hotel despre porci și despre mizeria lor se aude, și orașul cu păsări galbene e undeva foarte departe, într-o țară frumoasă curată; să stăm pe scânduri până când ni se pune de-o cruce, să adormim pe o cruce e prea frig când eram foarte mică îmi plăcea să fac baloane de săpun doar atunci știam că stelele sunt un fel de nefroni și de neoane umplute de îngeri cu un fel de lumină galbenă, care arde, pe sus, și ne apără, de atunci cred că sunt mama ta, de când eram foarte micuță, și cuantă, dădeam din piciorușe ca să împing un fel de lumină ca să te nască îmi erai un fel de lumânare neîncepută. și iubire îmi erai. zâmbeai. creșteai. știai. și nu-mi mai erai. * Nu se spune nicăieri de noi, nici în ziarele de decembrie, nici în legendele cele ale lui vineri de trecut marea, nu se știe nimic despre cumpăna de fântână, despre cumpăna de zi, pe nicăieri, vântul încă fluieră ca un păstor pe aici, păstorii toți fluieră, și oile sunt pline de sânge și de milă. sunt răni peste tot. și e sânge. este din nou decembrie și fulgii sunt plini de sânge și de milă. mai întâi te nasc eu. șșșt... mai întâi facem dragoste și ne naștem.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate