băteam la poarta vremii cu sfială
să se deschidă clipa următoare
pe sub ebrietăți căutătoare
în aștri sub divina învoială.

o stea în morbul lumii căzătoare
mai poartă tina sa inițială
sub moartea care vine, nupțială,
amor de coasă călăuzitoare...

iar slova-n noaptea coaptă de travaliu
în nuntă-a două capete de-a fi
zadarul îl acceptă în detaliu
puțin eternității a jertfi...
în mănăstirea vieții mi-ești vitraliu
pe unde intră soarta noastră gri.