oprește cântecul acesta acum
când nimic nu mă mai sperie
în dreptul stației la care
n-am coborât încă niciodată
oprește-l
când fără prea multe drame poți renunța
la atâta sine
și totul se întâmplă firesc
ca un mers nesfârșit prin iarbă
în infinitele dimineți
ale tălpilor însetate
știi sigur
ai înțeles
suficient de multe culori
ai gustat jumătate
din părțile pământului
ale nepământului
ai urât îndeajuns
și ai plâns
ai iertat peste
ai iubit până
sămânța a devenit floare
floarea s-a făcut
om
alt om
și-a împerecheat solitudinea
cu a apei curgând cândva de una singură
exact prin venele tale:
uriașul roșiatic și-a ridicat capul dintre valuri