A sunat trompeta soarelui
și noaptea s-a făcut țăndări.
Un ciob mi-a rănit credința,
m-am pansat cu aparentă nepăsare
ca să nu mai sufăr de îndoială,
pentru că sunt vaccinat cu iluzii
și mai am anticorpul meu.
Minutele m-au înhămat
să le car fără rost,
m-au biciuit cu întrebări rele
și am nechezat despre mama lor.
M-au oprit în fața televizorului
să văd nenorocirile momentului,
mi-am numărat ochii
pe diverse posturi care triumfau
de bârfele speciei,
până când telefonul mi-a spus
că poate te vei înhăma cu mine,
pe la prânz, să galopăm vorbe.
E un fel de sărbătoare azi,
deci pot să ucid câte minute vreau,
răsturnând căruța prin șanțurile
care îmi mărginesc viața,
dacă îmi dau paie uscate
și cu spinii unor amintiri.