1. să nu ai alt Dumnezeu mi s-a spus
și nimic nu putea rezista iubirii mele
căci mă iubeam atât de mult, încât alungam până și lumina
să nu mă atingă furând surâsul ce mi-l trimeteam
în fiecare dimineață

2. ca să nu mai cad în păcat am spart toate oglinzile
și am tulburat toate apele astfel încât chipul meu
să nu-l pot vedea
ștergând asemănarea din cugetul meu
și taina din sufletul meu

3. am promis să păstrez numele Domnului neatins
în adâncul sufletului dar contrar voinței
cuvântul Său mă însoțea peste tot
aruncând anatema asupra mea
ori de câte ori tăiam deșertul în lung și-n lat

4. cinstindu-mă, îl cinstesc pe Dumnezeul din mine
și împreună mergem între oglinzi paralele
nu ca să mă uit ci să nu mă uite
căci asemeni Cuvîntului
am fost și eu la început, și am păstrat ziua

5. ei știu că eu știu și fiecare își acceptă soarta
eu îmi port hainele mele omenești
ei își poartă spaimele adânc încrustate
și lacrimi bat la poartă așteptărilor
căci și eu și ei așteptăm clipa marelui prag

6. a ucide e semn de slăbiciune
când spaimele dau năvală
și urletul se întinde de la o celulă la altă
iar sângele își cere drept de viață
și tu, țintuit la stâlpul infamiei arunci cuțitul

7. trupul cere că nu știe de bine și rău
iar tu ca animal domestic
te supui dorințelor fără crâcnire
și cerul se prăvale avalanșă fără sfârșit
acoperind și rana și supurarea

8. să nu furi răsuflarea de la gura celuilalt
și nici lacrima din ochiul aproapelui
să nu furi necazul din sufletul nimănui
căci fiecăruia îi este dat atât cât poate să ducă
și fiecare își poartă crucea ce i-a fost dată

9. minciuna mă ridică la suprafață, balon de săpun
și răul se oglindește în spaimele mele
las adevărul să-mi spele picioarele
să-mi miruiască pletele asuprite de regret
și să-mi lumineze ultima răsuflare răstignită

10. să nu poftești la necazul meu
și nici la bucuriile mele inexistente
căci fiecăruia i se va da, chiar dacă mai are
pentru a-i cerceta slăbiciunea trupului
micimea cugetului și a sufletului