dimineața, când fugi de lume, soarele privește somnoros în urmă
neînțelegând de ce preferi întunericul spaimelor
dar tu nu ai timp de explicații
bacul își strigă ultimele locuri așa că te grăbești
să urci în luntre cât mai ai putere
omul a inventat durerea ca să ascundă spaimele ce-l bântuie
și iubirea ca să arate lumii că nimic nu e nou sub soare
când vorbești de căutări inutile
lași sufletul ce te cuprinde
să se odihnească
pe pragul vieții
și-atunci îți dai seama
că negrul nu e decât fuga spre roșu
a neantului atotcuprinzător