iar au dat peste mine câteva momente
de-a lungul cărora mi s-a arătat
felul în care lucrurile se întâmplă
fără să țină în loc și nici cont

pentru câteva clipe am simțit din nou
rostul fiecărei întâlniri ce se pierde,
mi-am amintit pe-ndelete de frumusețea
ce s-a îndurat să treacă printre noi

știi despre ce vorbesc,
ai simțit cum te-a încălzit sentimentul,
felul în care bucuria ta nu a avut de ales
decât să lase să se ducă

fiecare tristețe în care ne-am agățat mai apoi
a purtat atingerea blândă
a ceea ce n-am fi putut trăi
dacă n-am fi renunțat

libertatea asta pentru care iar și iar
n-am luptat din greu,
aerul prea puțin dintr-o îmbrățișare strânsă,
fuga ce ne-a dezvăluit în lumina neschimbătoare

deși poate ar fi trebuit să te știu mai bine
și să găsesc argumentele solide
de care mereu uitai că nu ai nevoie,
cel mai bun lucru pe care l-am putut face a fost să las

să las lumea închipuită, firea urmată,
ochii închiși către nicăieri
și sufletul care nu avea cum
să nu se întoarcă la sine prin ei

poate că cel mai greu a fost să nu lupt,
să-mi înțeleg uitarea în care dragostea
și libertatea și viața au fost ascunse
ca fiind același lucru

da, uite, iar au dat peste mine câteva clipe
în care am înțeles de la capăt că nu e vorba
despre cine am fost,
ci despre ce n-aveam cum să fim altfel

despre felul în care încă se resimte dragostea
prin păduri și peste munți,
pe drumuri și acolo
unde ne așteptăm mai puțin, unul pe altul

pentru o vreme iar nu mai e nicio vină,
e doar bucuria că prin felul în care te port
se întoarce la mine iubirea
pe care am simțit-o