s-a prăvălit lumea cu susul în jos de ne-au ajuns capetele unde ne erau picioarele
dar măcar dacă am avea răbdare să privim cerul, să mai punem întrebări
dar nu. noi nu, niciodată... noi nu

îmbracă-te, dezbracă-te, ridicolul rânjește, n-ai teamă mergi înainte
la stângaaaaaaaaa! î-na-in-te. marș de aici... cine ești tu
ca să-mi răscolești necuvintele cu îndoielile tale?

cerurile freamătă a furtună, pământul se cutremură a jale
plouă ca-n zilele de demult, dar nu e numai apă
străzi pline de sânge tușesc tuberculos

vitrine se sparg, manechinele coboară în pas de defilare
haine șui arborează curcubeie spasmodice
cândva, aici, era un magazin cu de toate,
azi doar vântul mai răstoarnă câte o frunză putrezită

viața e un cal speriat ce strivește-n galopul său
toate bornele și reperele
fericiți cei ce au murit pentru o vină oarecare
dar cei care mor și nu știu ?

dar tu știi nu-i adevărat
și vina te strânge de gât sorbindu-ți ultima suflare inocenta
pendulând între neparticipare și izbăvire