duminica aceea, fără steaguri,
în rouă ne ivea citiri de soartă
și deschidea a nemuririi poartă
la orișice odaie-n ușii praguri.

lumină cristă-n noi venea să-mpartă,
pe ochi curgea acest nectar, șiraguri,
tot atârnând de ale clipei ștreanguri
cu inima în doruri multe fiartă.

doar duhul ne era în alinare,
era o șoaptă cântec în auz
și iar căram tăcerea în spinare.

în zori de zi de păsări te acuz
și pofte am de tine, culinare,
căci orizontul lirei mi-e confuz.