neviermuită de tumult ți-e pacea
în ieri ce vine pe un azi călare
iar mâine-i doar o pată de culoare
prin timpul ce-și închide carapacea.

în visul tău tenebre iau amploare
ci taina-n lumea vană-ți e tălmacea
în oul de mirări spărgând găoacea
din care iese îngerul din floare.

beția din distanțe vine-n noi
eternitate-n voce speranțând
din verbul tău un tril de veci scoțând
spre tine-ntind un braÈ›, precum cei goi.

din amintiri a mea, sătul de singur,
te naști, femeie! în cuvânt, desigur...