îmi gâdila amorul miezul nării
femeia mea avea cu dânsa mere
rotindu-mă în sferă de himere
și orb mergeam pe calea desfrânării.

erau aceleași zaceri efemere
ce se așază-n crestele spinării
în crin șezut pe brațe, condamnării
la vorbe din nimicuri fără ere.

se rezema păcatu-n pașii noștri
prin veci a fi, ori de fiind, se poate...
eram în a tenebrelor capoate
și-n noi se întâmplau adesea monștri.

în hău de vise vine necuprinsul
în lumânare când se face stinsul.