Mi-am adunat anii îmbogățiți
de risipa patimelor
să-ți fac cunună de stele
și o mică cetate în mine să-ți adăpostească
taina din comorile viselelor tale.
Ca un Don Quijote
încerc să îți apăr magnetica strălucire
râvnită de dorințe cu aripi de harpii
lacome, perverse și virulente,
așa cum eu n-am știut cândva să le înfrunt.
Ți-am povestit despre rănile mele
și cum mi-au distrus crenelurile cetății
în care inocența se juca cu viața,
pe scările descoperite din voia mea
în turnuri și beciuri cu întâmplări,
curios și extaziat să le vizitez.
Urcam, coboram, iar urcam și râdeam,
credeam că-s fericit dar,
undeva, adunate straturi de ecouri,
ca pedeapsă pentru prezent,
îmi lovesc în valuri leagănul nopților.
Când vei lăsa podul cetății tale
să intre ispitele gătite de bal,
eu voi pleca grăbit spre Golgota mea
să-mi primesc răsplata strălucirii tale,
de care mă fac vinovat.