din timp de pasăre Cuvântul strigă
că se întâmplă prea ades micimea
și ca o apă-l scaldă-ntunecimea
iar lațul îl cuprinde în verigă.

nu-l cere naltul ci doar adâncimea,
de lacrimi de cerneală-n foi irigă
în adevăr nu e stăpân și rigă
și îl grăiește-n sensuri sărăcimea.

la vorba lui de vei pleca auzul
în vremuri de aripi și de zburare
minciună du-i, să-i spele-n fiere uzul.

nimicuri de-a rosti, în răzbunare
arată-i a veciilor taluzul
și câte Dumnezeu pe suflet are.