Femeie a ploii și ninsorii,
Nu știu de ce te-ntorci din drum
Toamna când pleacă-n sud cocorii
Și serile au miros de scrum.

În crame dau vinurile-n fiert,
Vânturile scârțâie-n uluci,
Îmi ceri pe semne să te iert
Că n-ai plecat de flori de nuci.

Cu sfânta încredere-n cuvânt
Accept ca eu să-ți fiu ursitul,
Fă pasul mare pe pământ
Când ai în brazdă nesfârșitul.

Așteaptă iar ninsori și ploi
Cu nori negri, ori albi ca varul,
Să treacă peste sat, la Dăbeloi
Unde am cernut demult amarul.