Diminețile dau farmec întregii zile.
Un sărut tremurat pe-un plex solar,
Un vis înecat într-o cafea,
Și-un corp scufundat în pijamale largi
În care tu îți cauți, pierdută,
Gura promisă de aer proaspăt.

Poezia asta nu e cu nimic mai bună
Decât o umbră de-a ta la 3 a.m,
Zăcută, ca sfinții pe pereții unei biserici.
E aerul ăsta de păcate spălate de trandafiri,
Ce-ți trezește fiece gând.

Aerul ăsta nu îl cauți, el doar vine.
I se așează pe philtrum
Iar tu îl respiri. Îl tragi în suflet,
îl ascunzi în colțuri de triunghi,
gata să devii cioburi în orice moment.

Dar sfere mici,
Pline cu vânt, nevroză și veri pierdute
Te prind în ele și-ți sugrumă minutul.
E dimineață, și-ai trăit deja 9 zile într-un ceas.