poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-04-28 | |
Rugă Albă
de Ion Druță Curăță-ne Doamne casa și masa, și duhul, și trupul, de toate rătăcirile, de toate păcătuirile, de toate nelegiuirile, așa încât să nu ne rămână decât o singură grijă, un singur drum, o singură dragoste și o pâine rotundă pe masă. Izbăvește-ne Doamne de străvechiul nostru blestem de a porni peste tot și nu a ajunge nicăieri, de a încărca mai mult decât putem duce, de a le începe pe toate și a nu duce nimic până la capăt. Scoală-ne Doamne în zori și trimite-ne la muncă, la munca cea care nu atât pentru tine, cât pentru aproapele tău, nu atât pentru trup, cât pentru suflet. Dăruiește-ne o zi bună cu spor și hărnicie, așa încât spre seară întorși acasă, împăcați cu sine și cu lumea din jur să cinăm cu ceea ce ni s-a dat – pâine și apă. Atât de la Domnul. Și va fi gustoasă, și va fi sățioasă Pținea ceea Pentru că mușcând încet, Cu evlavie, Adunând în palme fărămiturile, Vom porni În urma plugarului, Pășind domol pe brazde puhave Și calde, După care tot cântând vom semăna, Apoi vom ieși la plivit, La secerat. Vom aduna spic la spic, Snop lângă snop. După treierat, După vânturat, Vom merge la moară, Vom căra saci, Și, firește, plămădind, Făcând focul la cuptor, Vom urmări să nu fugă Aluatul din covată. Astfel, tot cântând, Ne vom întoarce la străbuni, Asigurând mersul vremurilor, Ne vom creștiniza, Ne vom reboteza, Cu gândul la Mântuitorul, La cele spuse de către Domnul, La Cina cea de Taină. Pentru că acolo, Unde este pâinea, Acolo este și Dumnezeu. Curăță-ne doamne Cugetul de pustietate, De întunecime, de răutate, Curăță-ne auzul de înjurături, De scrânșete, de blesteme, Curăță-ne vederile de urâțenii, De sălbăticii, de josnicii. Dăruiește-ne, Doamne, Macar o oră de liniște curată, Neprihănită, O oră de tăcere, de resemnare, De contemplare, De aciuare, Așa ca să putem Sta la sfat cu sufletul, Cu conștiința, Cu inima. Apoi, tot sfătuindu-ne, Tot rătăcind prin vremuri, Prin destine, De la una la alta, Vom simți Cum se prelinge pe sus, Pe sus detot, pe sub ceruri, Veșnicia. Și atunci vom tresări, Căci suntem miruiți De acea mare minune. Și atunci nu vom înfiora, Când se va atinge de noi umbra veșniciei. Ne vom auzi glasul, Acel glas tainic, Care încă nu a îmbrăcat Haina cuvântului, Nu și-a găsit cu cine să comunice, Nu și-a ales unda sonoră. Fiind mult prea firav Mult prea gingaș, Mai rămâne gângurind în fașe. Dar acel glas tainic, Intim, Pe care-l auzim numai noi, Ne este reazim și sfetnic, Este sensul suprem Al existenței noastre, El fiind suflare, din suflarea Domnului. Fără a-l căuta, Fără a-l cinsti, Fără-l a înțelege, Ne vom chinui toată viața Nedându-ne seama cine suntem, De unde venim și Încotro ne ducenm, Rămânând în fond, O pănușă gonită de vânt Și îngropată de ploi la întâmplare Undeva la o margine. Luminează-ne, Doamne, Cel puțin arareori, Cu gânduri bune, Înțlepte, Roditoare, Căci trecându-ne veacul Cu apucături De cele care Eu ție, tu mie, Ori tu pe el, Ori el pe tine, Jos cu cela, Jos cu ista, Și tot așa din an în an, Din tată în fiu, Din generație, În generație, Am distrus totul ce ni s-a nimerit La îndemână. Pământurile, Satele, Vetrele, Limba, Și însuși felul nostru de a fi. Am decăzut, Doamne, Tot numărându-ne zilele, De la o datorie, la o altă datorie, De la o supărare, La o altă supărare, de la o speranță, la o altă speranță, De la o alegere, La o altă alegere, De la o dezămăgire, la o altă dezamăgire… Am sălbătăcit, Doamne, Tot înlocuind iubirea cu patul, Convingerile cu șiretenia, Demnitatea cu rațiuni politice, Fața, Cu averea, Slujirea cu trădarea. Luminează-ne, Doamne, Ci câte-un gând curat, Adânc, omenesc. Așa încât Să ne putem aduna Sub acoperișul lui, De la părinți, De la strămoși, Până la urmașii Ce vor să vină. Pornind prin streinătăți, Prin vremuri străbătând Mizerie, Sărăcie, Nedreptate, Vom duce Crucea Destinului Cât ni s-a dat Până la locul hotărât De către Tine, Simțind La fiece las, La fiece cotitură, Ajutorul, Bunătatea Și Binecuvântarea Ta. Întoarce-ne, Doamne, Acea respirație Largă, senină, Care să cuprindă În sinea sa Toată frumusețea, Toată adâncimea, Toată tristețea, Verbului matern. Dăruiește-ne, Doamne, Acea Bunăvoință Fără de margini, Cu care vom privi, Cu care vom primi Lumea, Pentru ca atunci, Luminarea cerească Va prinde rădăcini, Va da roadă, Așa ca să putem spune, În ceasul de pe urmă, C-am trăit și noi Pe lumea asta. Și Dumnezeu A fost cu noi. Amin. Ion Druță |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate