Clopotele acestea sunt făurite din carne,
gem la atingere,
nu urlă când cheamă.
Dintre coastele mele se preling sunetele lor sfărâmate
de teamă,
se aud rostindu-și numele cu o voce aparte:
...clopote sparte! ...clopote sparte!
Doar Clopotarul,
Bătrânul,
le știe felul de-a fi.
Se arcuiește de spate cu toată puterea dumnezeirii,
le mânuiește cu milă,
trage din ceruri spre mine lumină.