Instantanee șterse de veac stigmatizat,
corăbii scufundate sub valuri fără nume...
așteaptă mântuirea - Pamântul blestemat,
secătuit de ura ce-a coborât în lume.

Pamântul strigă, tina călcată sub picior
cunoaște-nțelepciunea unor trecute ere;
povestea omenirii se deapănă ușor,
în răsăritul lunii - privită în tăcere.

ca să găsești speranța, deschisă e o poartă
către fântâna vieții - drumețule-nsetat -
și calea către dânsa, o voce minunată
în suflet ți-o vestește, șoptindu-ți: - Ești salvat!

în cupa ruginită se află elixirul
ce pătimaș acuma - a tale buze-l sorb,
ți-e potolită setea - și-i plin încă potirul
zărești din nou lumina și vezi, căci ai fost orb.

privești la cel ce viața și-a dat-o pentru tine,
pe dealul din Golgota, spălând a noastră vină,
mai frânge-odată pâinea, frângându-se pe sine...
...si sângele e roșu...și cupa este plină...