Ziua-i caldă, luminoasă,
Pomii țes cu sârguință,
Cu fir verde o catrință,
Ca să facă umbră deasă.

Și prin frunze-n taină mare,
Hărnicele și sprințare,
Trudesc iar la cuibușoare,
Păsările călătoare.

Ți-ți-ți pe struna mică,
Pițigoiul fâââl! apare,
Cu un snop călduț din soare,
Și-ncălzește o mămică.

Ea clocește grijulie,
De natură ocrotită,
Fericită, pregătită,
A scos pui de ”gămălie”.

Cu ochii mijiți alene,
Un șoarec slăbit de iarnă,
Din ghetuțe își răstoarnă
Țărână, frunziș și pene.

Le-a ascuns în galerie,
Pentru iarna următoare,
Și fugi pe câmp, răzoare,
Radiind de bucurie.

O, cât verde! Ce miresmă
Răspândește și cireșul!
Se răsfață și măceșul,
E Prier sau e fantasmă?

Din mirajul de culoare,
Strâng și eu un snop din soare!