imaginează-ți
mergeam pe un fel de refugiu
era martie / secundele se îndatorau
anotimpului arsurii
era praf
pași amestecați / gânduri alandala
nu știai dacă
erau oameni doar
câte o bucățică (asemenea unui corp delict)
din ceea ce fuseseră odată
pierdusem ceva poate
cea mai importantă dimensiune a femeii din mine și
nu mă opream
aș fi plâns / chiar aș fi făcut-o dacă
suferința aceea perfidă ar fi căzut în sfârșit
de acord cu mine că mă doare
(dar ce e durerea?!
o chestie invizibilă insipidă inodoră...)
în dreapta
biserica nudă
ochii izgonind privirea
tristețea hainelor fără oameni
absurdul unor reguli tot de ei făcute desigur
în momente mai puțin fericite și
aș fi mâncat un tiramisu (tire-moi vers le haut!) nu-mi aminteam dacă
-mi plăcuse cu adevărat cândva m-am văzut asfixiată
glazura dulce-amară trecuse în sânge
cât se mai auzea din mine?! și
am mers
imaginează-ți
n-am mai avut loc pentru nicio amintire
prezentul se lăbărța indecent a trebuit
să renunț la multe sferturi
oamenii deveneau linii le era teamă
să privească să respire eu simulam
lipsa ștreangului
un zid mucegăit se prăbușea în acum