Din degete îmi curgeau străzi prelungi
cuvintele se plimbau în silabe albe sau colorate
străzile duceau în parcuri unde lumina cânta prin ramuri
nu aveam nevoie de mișcare ca să înțeleg
aveam nevoie de inerție de oprire într-un cuvânt
care să mă cuprindă
plimbarea ar fi fost o respirație peste febra unui sentiment
suflarea mamei peste o frunte arzândă de copil
care crește prea repede pentru o copilărie mult prea scurtă
din degete îmi curgeau străzi care hoinăreau prin oameni
admirându-le inima și ochii de culoarea lemnului neștiutor
odihnindu-se într-o poezie scrisă pe un laptop prăfuit
eram noapte și eram poate primăvară
sigur nu eram om
pentru că prin mine nu se plimba nicio stradă
iar degetele le păstram cu nostalgie
de pe vremea când eram
copilărie