Stau ghemuit pe cerul sufletului meu,
Văd soarele, se bate-n piept cu pumnii,
Parca e mâna dreaptă a lui Dumnezeu
Crezând că-i începutul și sfârșitul lumii.

Când focu-i îngâmfat, apoi se stinge
Ca orice muritor în vise pământene
Și noaptea-nlăcrimată începe-a plânge
Cu stele vii, pe negrele-i sprâncene.

Ne resemnăm cu groază-n visul meu
Și ne-aplecăm spre alte zori deșarte,
Nu suntem slugi din os de Dumnezeu,
Suntem născuții, din lacrimi vinovate.

Apoi, de parcă nici nu te-aș cunoaște,
Sau nici n-aș fi iubitul tău din tine,
Copilăroasa-mi gură, sânul ți-l găseste
Și-atuncea Luna mea, răsari în mine.