poezia e adagio la sufletul meu
îmi umple conștiința cu stări emotive
pentru cer senin e un real releu
captează stele cu trăiri senzitive.

poezia trece pragul când mi-e greu
mă face fericită mai înțelegătoare
se prelinge în sânge și-n orice nucleu
pentru zile triste este îmbărbătare.

scriu sonete în lumini diamantine
spiritul trăiește în ritm melodios
rânduri rânduri alunecă-n retine
fac veacul meu nobil și grandios.

mă îndulcesc cu suc de clemetine
visând cu ochi deschiși romanțios.