îmi bei văzduhul îmbulzit în nară,
cioplești din mine chip spre închinare
prin viețuirea mea ce umbre are,
amar de sânge-i plin în călimară.

e roșu în peniței revărsare
când timpul ei pe foaie-și mai omoară;
cu tine clipa e ca-ntâia oară,
la geam o plantă de îngheț răsare.

sub destinație necunoscută
alerg spre vremea cea din viitor
secunda-n mâine taina să-și ascută.

iar propriul gând, al minții mele-actor
la ușa iernii frigul tău ascultă,
ci fusta ta e-un zvon istovitor.