Zmeul, dac-ar mai trăi,
N-ar mai da cu buzduganul,
Fiindcă i-aș strica eu planul
Când l-aș lua și i-aș citi
Despre dragostea ce-nvinge
Fără răni și fără sânge.

Dacă Făt-Frumos ar ști
Ce înseamnă îndurare,
I-ar da zmeului iertare
Și-atunci nimeni n-ar muri.
Am să-l rog frumos chiar eu
Și-am să-i spun de Dumnezeu.

Cosânzeana de-ar veni
Pe voinici să-i lămurească
Și din luptă să-i oprească,
Poate că ar reuși.
Orice om e mai frumos
Când e blând și omenos.

Dacă basmele ar fi
Întâmplări adevărate,
Aș intra puțin prin toate
Și pe toți i-aș sfătui:
-Oameni buni, veniți încoace
Să vă spun ce-nseamnă "pace".

Ba nu! n-aș putea și gata,
Fiindcă tare mi-ar fi greu
Să explic ce nu știu eu.
Că de-un an, mama și tata
Vorbe bune pot să-și spună
Doar vreo două-trei pe lună.

Și-n familie la noi
Se aude: "Plec la mama!",
"O să te lovesc!", "Ia seama!"
Și-alte replici de război.
Oare când voi crește, eu
Voi fi tot un fel de... zmeu?!

Doamne, spune-mi ce să fac?
Mă mai rog în astă seară,
Mâine și poimâine iară-
Poate-poate îi împac.
Dar ce spun? E mult prea greu!
Vino, Doamne-n locul meu!