Pe chipul tău, zăpada...
Deodată îți adulmec aerul, nările
îți sfârâiau,
scot spada
prin toate iernările
ce nu-ți mai trebuiau...

Merinda-n oală
și
omul suferind
de alb ca de o boală...

Privind oglinda totu-i inversabil
în sobă
o cruce folosită-ardea amabil,
în vâlvătăii robă
e vid,
de buzele mi se lipiseră de uși
lichid...

Saliva celor duși,
cuvinte,
un gând spre-a mea micime
în mine ca să intre...