Tu vii ca o maree - tăcută și bizară -
Cu alge destrămate haotic pe nisipuri,
Să-mi lecuiești durerea cu sarea ta amară.
Ești sufletul pereche ascuns în alte chipuri!

Te-am căutat în pietre, în puncte cardinale,
În raiuri neumblate de șarpele trădării;
Am înghițit cu sila otrava lipsei tale
Și beat de neputință m-am dat, pe-un vis, uitării.

Am ars precum chibritul și m-am jucat cu umbre;
Le-am posedat! Nevrotic, țipătul lor a ploaie
Și astăzi mai stârnește contracții, gânduri sumbre,
Săracilor cu duhul ce după vânt se-ndoaie.

Tu vii ca o maree, mă învelești cu tine...
Sărutul meu fierbinte nu va cunoaște lege;
Cu crini acoperindu-ți poemul gleznei fine,
Doar calul meu, sălbatic, prin sânge-o să-ți alerge...