Eu sunt poemul, nebun între-nțelepți,
Temutul necesar, ca bruma peste vie,
Și Luna-i doar surâsul Negrei nopți,
Cu lanț de sclav mă prinde-n poezie.

M-a uitat cerul scris într-un cuvânt
Și-mi bat ca valul Marea împlinire,
Singură Dragostea îmi ține de urât
În poala versului îndrăgostit din fire.

Visez că ești a mea și cand te am,
Când te sărut mi-e dor de gura ta,
De visul plânge, afară ies, pe geam
Să te privesc cum îl vei alăpta.

Sunt eu doar înțelept între nebuni
De ei sunt răstignit la o răscruce,
Doar tu, un diamant printre cărbuni
Ne poti salva bătându-ne pe cruce.