Prin viață simplu călător
N-am înțeles cam mai nimic,
Doar un zâmbet amar,de dor
Al unui om simplu și mic.

La jumătatea vieții mele
Am doar un simplu râs amar
La-a sorții plină de belele
Ce m-a făcut un anormal.

Ce își dorește omul oare?!
Nu fericire?Nu iubire?
Dar atunci când el nu le are
Se-mbată cu a lui mâhnire! ...

Și totuși merge înainte,
Mai cade,iarăși se ridică
Și încă are simțăminte
Căci e cu Domnul,nu i-e frică. ..

Zadar aleargă cu-ndârjire
Cărând însă doar o nălucă.
Nici fericire,nici iubire
În față soarta nu-i aruncă. ..

Dar cearcă omul ca și orbul
Căci de speranță e mânat ...
Însă lupta cu viitorul
E în zadar,nu-i de sperat.

Din ce în ce mai slab clipește
Steaua ce-i poartă de noroc
Căci însuși Domnu-l ocolește
Deși i-a scris al lui soroc. ..

Și-așa se duc clipele vieții
Până când omul stă să piară ,
Se scurge visul existenței
Și omu-ncet dă să dispară.

Și-ajunge omu-n eterne,
Acolo sus,între cei morți
Și se uită cu nostalgie
La oameni,la niște nerozi

Ce-ncearcă precum Don Quihote
Să lupte cu al lor destin!
Zadar luptați! Cu-a voastre șoapte
Nu veți scăpa în veci de chin!..