dimineața ne va trezi cu întunericul ei
ne vom pipăi umbrele
vom încerca să ne amintim un cuvânt
silaba cu care închideam singurătățile
ne va întâmpina
țipătul soarelui înecat în sânge
un pixel de lumină licărind fantomatic
după incinerarea Pământului
vom da să pășim să punem piciorul într-un prag să ne-aducem aminte
eram sau nu îndrăgostiți
ce Pasăre ne traversa...
când am plâns ultima dată
când am hulit
ce urma să facem „mâine”
ne vom descoperi
înțepenirea în gesturi necunoscute ce parcă
niciodată n-au însemnat ceva
o ultimă uimire va ieși din găurile negre ale feței
din scrumul tăciunelui
o pitică albă va ține litanii
împingându-ne bezna în golul dintre umeri
naivi (sau cum?)
vom inventa orologii
un alt fel de a ne autoiluziona că suntem totuși într-un prezent
ne va strangula moartea timpului
precare larve oprite din evoluție

nimic nu se va mai întâmpla

într-un final vom înțelege
nimeni n-a complotat
nimeni nu ne-a urât prea mult
nimeni n-a blestemat
nimeni n-a pedepsit
n-a fost nici măcar o fatală eroare de eprubetă
nimic tragic
doar
o elementară lege a fizicii

să fim
ACUM!