lui Ahile i-am fost mai mereu
doar călcâiul
și o singură dată când i-am fost mâna
mi-au pus în ea un creion
/
știi tu
câte războaie am purtat
fiind adesea ucisul?
știi tu câți iisuși am vândut
chiar înaintea nașterii lor?
știi să citești în rănile mele
viitorul pruncilor?
știi care îmi este adevărata țară când
hotarele sunt malaxate în teascul plin cu pucioasă
laolaltă cu inima mamei străpunsă de absențe?
știi tu în realitatea mea
cât de lung îmi este creionul
când privesc firul ierbii de la rădăcină și totodată
dintre galaxii
rugându-mă să nu știi
să nu știi niciodată la ce oră
te împușcă un creion în războiul pruncilor
te rănește propriul surâs
surprinzându-te tocmelii
să mai dai un iisus pe-un milimetru de hotar mutat
cu o intenție mai încolo