ne întâmplam brațele în noi
în sensul că ne îmbrățișam sufletele,
ambii,
unul către celălalt
și sufletul meu devenea și al tău
și invers

pe când era minunat
scoteam taina și o dădeam lui ieri
ca unui fugar
dresat să alerge înapoi,
tot mai mult,
până trecea de granițele nașterilor noastre
înfigându-și dinții
în ce-o fi fost dincolo
de a ne primi
viața înăuntrul ei,
carnea în trup și răsuflet

acolo
o fi oglinda
în care se privesc astăzi
dincolo de morțile noastre
de mâine