///
le spunem că ne-am îndrăgostit ca și cum eliberezi un asasin din cușcă/
orice e viu și ne iese în cale cade lat dacă ne plimbăm de mână/
ești necruțătoare când zâmbești/

privesc perseidele printr-un telescop cu toate defectele tale inscripționate pe etichetă/
în magnetismul tău atragi corpuri neidentificate care ard la intrare în atmosferă
însă cine îți scrie noaptea nu știe cum îți scriu eu/

sunt un bărbat cu nevoi simple/
oferă-mi puțină siguranță când mă cațăr pe scară să-ți culeg cuvinte din aurora boreală/

luna e o inimă palidă care pulsează în locul nostru dacă obosim/
uneori te lansezi singură în cosmos să o atingi și simți că totul e real
iar la răsărit te ghemuiești înapoi în somnul meu ca într-o colivie care te-a captivat/

ne scufundăm împreună în cel mai adânc început
de unde nimeni nu a scăpat întreg la suprafață/
poezia mea prăbușită ți-a pregătit patul ca o pistă de aterizare spre mereu/

///
ar trebui să fim atenți cum arătăm când ieșim de la baie/
rămân cu zahăr pudră pe nas după ce trag dunga unei clipe în doi
și înțeleg că cea mai bună linie e atunci când mergem drept acasă/

acolo ne tricotezi pătura din miezul unei praline fererro rocher/
dintr-o dată nu ni se mai face frig împăturiți în căptușeala mai multor atingeri crude/
facem plajă la lumina infinitului unde miroase a iarnă doar în cei ce ne-au părăsit demult/

am gura uscată și sorb tot ce cred că ți-a mai rămas ud dar totuși plângi după sex/
apoi râzi și-mi spui că apar în flashback-urile tale în care nu îți mărturisesc încă ce simt/

intru pe furiș când îți uiți rabatată pata secretă de pe iris/
te străbat și mă pierd în tine dinadins pe colidoare fără sfârșit
unde dragostea doare doar dacă mă opresc din mers/

numai o actriță adevărată poate juca tragedia de a fi cu adevărat fericită/
natura ta se așterne ca un câmp întins pe care mă vindec după accident/
mii de căpșuni mă îngroapă la rădăcina unui suflet/