Seară de toamnă
Ce strecoară mistere
Cu aromă de doamnă
Între două himere.
Luminile nopții se lasă domol
Pe marginea poveștii apare un nor
Privirea e blândă, iar vocea simbol
La limita nopții există amor...
Doar ea natura
Mai spune ceva
Își răcește iar gura
Doar, doar e altceva.
Sentimente ascunse răsar deodat`
Se strâng în mănunchi prematur
Priviri nepătrunse sunt ca un nou dat
Chiar și după haos aleg preamatur.
La miez de răscruce
La ceasul frenetic
O nouă zi duce
O viață-n bezmetic.
Din acest nedescris, parcă încă latent
Sentiment de speranță, preaplin ce stă-n față
Amalgam de cuprins, chiar când ești neatent
Noaptea e-un nou sens, pentru o nouă viață.