Șchiopătând în lung de cale
Doar cu poftă de vorbit
Au ieșit în plină vale
Broaștele la orăcăit.
Una spune că e o doamnă
Și n-ar face niciun pas
Până când în vals de toamnă
El broscoiul, face glas,
Spunând cât îl țin bojogii
Fără chip de ea tăgadă
Că nu-i plac nicicum mojicii
Nici chiar cei ce stau pe baltă.
La auz de așa veste
Broasca cea mai cu putere
De convingere, aristocrată
Vrea și ea o scurtă zicere
Doar să fie în seamă băgată:
Voi surate fără minte
Ce cântați amar de vreme
Nu vedeți că-i mai cuminte
Să tăceți și a vă teme
Căci el tatăl broscăroi
Ce umflat stă parcă-n pene
A mâncat doar usturoi
Dar de miros nu se teme.