Dorul marinarului pe mare

Tu ești la post pe marea furtunoasă,
În orice loc, în cală sau pe punte
Și execuți la timp, în amănunte,
Orice lucrări, dar mintea ți-e acasă

Și fruntea ta începe să se-ncrunte,
Când tot mai multe gânduri te apasă,
La fiii tăi, la soața ta frumoasă,
Lăsați pe țărm, cu un sărut pe frunte.

Privești în gol, în clipa de răgaz
Și fiecare gând devine vers
Și fiecare vers e o cântare

Și fiecare val e un talaz,
Că nu e dor mai mare-n Univers
Ca dorul marinarului pe mare.


Urma ta...

Urma ta se topește încet
Sub un val, sub amurgul de-aramă,
Dintr-un vis, doru-mi iarăși te cheamă,
Dorul meu infinit, de poet.

Te afunzi într-o ceață infamă,
Plutitoare, cu pași de balet,
Urma ta se topește încet
Sub un val, sub amurgul de-aramă.

Dorul meu te urmează discret,
Cu speranță, cu grijă, cu teamă,
Nebăgat nicio clipă în seamă:
Totu-i vis, doar coșmaru-i concret...

Urma ta se topește încet...

Eros

când mireasă cu trenă de aur pe mare stăpână e luna
trupul tău peste trupu-mi iubite revarsă-l întruna
vreau să fiu țărmul tău portul tău orizontul limanul
vreau să nu mai existe-ntre noi timpul monstrul tiranul
vreau să fiu forma-n care golești creuzete furnaluri
ci izbește-mă-n ritmul în care izbește oceanul în maluri
nu există nici spațiu nici timp nu există zăgazuri
când la țărmul ce-ți sunt sacadat vin în mine talazuri

De-a Picasso

mi-am luat trupul și mi l-am așezat în față
apoi am început o amplă operație etetică:
mi-era din ce în ce mai greu să mă suport
în relație cu lumea întoarsă pe dos
gura am pus-o în locul urechii drepte
să strig mai de sus poate-așa se va auzi și glasul meu
iar urechea mi-am cusut-o pe spate
să recepționez mai bine bârfele țațelor ce sunteți
ochii-mi sunt acum amândoi pe partea dreaptă
poate voi vedea numai partea frumoasă a lumii
mi-am inversat mâinile și picioarele
poate găsesc mai ușor drumurile ce duc la Oameni
inima mi-am plasat-o într-un călcâi
așa va menține ritmul constant al peregrinărilor mele
în căutarea Adevărului și Dreptății
nasul îl pun într-un genunchi
mai aproape de mirosul florilor înrourate
ador jocul acesta e din ce în ce mai pasionant
n-am să umblu la creier deși mă tentează
(să văd mai întâi ce iese
din această primă experiență
n-ați făcut-o niciunul din voi nu-a așa?)
o singură dilemă mi-a rămas:
sufletul unde o fi sufletul
și unde să-l plasez la o adică
poate-l trimit antemergător la ceruri
înainte să sufere vreo distorsiune fatală...

Alandala

Se pare că, din plictiseală și având, categoric, putință,
Dumnezeu a-nceput să se joace cu scara timpului:
o sucește, o învârtește, o răstoarnă,
ținându-mă pe mine ca moment de referință
și deodată pantofarul George, care era Napoleon,
pornește o campanie în Babilon
cu o escadrilă de aviație,
Maica Tereza înjură cu grație,
învățătorul Vasile, fost John Kenedy
devine Nero și dă foc emisferei nordice – Roma,
din fericire vânzătorul Gigi,
până ieri Nicolae Ceaușescu,
e acum șeful pompierilor și o stinge,
fostul țar Alexandru e Elton John,
a făcut cerere pentru buletin de Sodoma,
Nicu Borș, până ieri Deșertul Sahara,
de dimineață a început a ninge,
fostul Cartier Grigorescu e Tzara...
Îl întreb pe Alexandru Macedon
cum mai stă cu campaniile, cu restul
și mai, mai să mă omoare, spunând că el este
Cei șapte care au speriat Vestul!
Se încaieră toți ceilalți,
se țipă, se urlă, se rage,
toți comandă și nimeni nu ascultă – fiecare trage,
s-a stricat toată ordinea (relativă, firește),
Domnul o întoarce, o învârte pe dește...
Lasă, dracului, joaca asta, Doamne,
nu ne mai trebuie astfel de minuni,
destabilizezi de tot Pământul,
spitalul - într-o vreme destul de pașnic - de nebuni.