stau întins nemișcat
de cinci ore
probabil că patul deja mă
confundă
cu un cearșaf (de plumb)
podeaua crede că
plutesc
pisoiul doarme răsucit și
vizează
mâncare umedă cu
somon
aproape că observ cum
lumina își
schimbă unghiul încet
zgomotul străzii e tot
mai exact
ca și cum dincolo
de geamuri
un uriaș bate ceva la
mașina de scris
deodată trece 25-ul
îl recunosc după zăngănit
și după
umbra care îmi fulgeră
dezordonat tavanul
pe undeva prin oraș
începe școala
pe undeva mor oameni
pe undeva mor copaci
și tot timpul ăsta trebuie
până
la urmă omorât cumva