poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-09-10 | |
Eu voi pleca, în munți, cu bicicleta,
voi scăpăra pedalele de stânci, deci poți în tihnă, dragă, să mănânci la festivalul Ploii, brânză Feta. M-oi cățăra ca și Chris Froome, pe brânci, poți să te-arăți, nu face pe asceta… vei devasta de urdă chicineta, eu voi urca din văile adânci. Iubita mea, voi pedala departe, în zări de zi, cu pletele cărunte, trecând razant, cu capu-n nori, de moarte dar, de mă-ntorc din drumurile crunte, mai rogu-te: ușor cu bele-(t)arte, să nu găsesc în locul tău un munte… Barde poete E toată țărișora un troian, nu mai sunt gropi și nu mai este stradă, din muzele cu zâmbet diafan, nu vine una bună să mă vadă. Eu cred că s-au blocat plecând încoa`, pe-un drum uitat al bietei mele nații și stau să le salveze vreun toa` lent și major, desigur cu soldații. Așa că mă păstrez ca-n frigider, răbdări prăjite am și-or să-mi ajungă, măcar până când muza drum de fier mă va găsi-n final de cale lungă. Mă uit ca bardu`-n geamul înghețat - oglindă groasă, ce s-ar sparge dacă nu m-ar striga din gol, de unde cat, un spiriduș cu ochii mari, de vacă: „Barde poete, aș putea să-ți spun să nu-ți faci griji de muze, n-are rost - talentu-n tine șade ca în tun un ditamai obuzu` de neam prost. Că nimeni nu-i așa imperial în scris și creator de versuri fine cum ești, în stând pe fund, încât pe cal te-or ridica românii, să se-nchine. Că ai în țeasta mare un izvor neîncetat de-așa literatură, încât ai adăpa-ndestulător și pruncul scriitor și barba sură. Că s-ar ascunde-n cripte, mormăind postumii noștri falnici literați, purcoiul tău de versuri, plini de jind, de i-ar găsi, frumos aliniați. Că de-ar putea citi și ei ce scrii, s-ar risipi toți norii de zăpadă, iar soarele cumva s-ar sprijini pe umerii-ți de piatră, să nu cadă. Că floarea literară actuală, cea scriitoare-n umbră de Copou, s-ar ofili de marea ta scofală ce-ai scos ca și Columb un mare ou: Basil Vajoga s-ar lăsa de toate artisticele-i fapte, foarte trist și-ar da la stat din premii, jumătate, aflându-te că ”toje” fabulist. Chiar aducându-ți mult mai mult ca anu`, ți-ar da cu împrumut și imprudență, o foaie de revistă A. Grăjdeanu și-o diplomă cu titlul Excelență. Pe dealul Sărăriei, Bolocan va sta-ntre vii-n uimită nemișcare, tot așteptând să-i mai citești toptan după toptan de texte sclipitoare. Din centrul sacrosanct al epigramei, George Petrone-ți va transmite scuze că nu te-a pus în vârful panoramei, rugându-te să-i lași și lui din muze. Chiar Poclitaru, bardul cântător, de te-ar citi, mi l-ar cuprinde frica și ar fugi lăsându-ți în cuptor o pizza și jumate cu nimica. Frențescu-ți va aduce, unde ești, de la cenaclu, suma cotizată, iar Toderașcu, stânca din Costești o va grava cu fața ta cea lată. Peiu-ți va da bilet cu drum de dus, cu o căruță plină la Eiffel, Diviza, mențiune-n montagne-russe, Ichim, o gripă-n fișe de Excell. DIG – Grumăzescu, un pahar cu vin de la Batog, cu tot cu etichetă și-un scaun la peluză, mai puțin cu un picior și-o mâță-n chicinetă. Anda și Cătălina, pe la geam și-alte sfioase,-n așteptare,-afară îți vor cânta colinde, tam-nisam, fără oprire, zi de iarnă-vară." Obrazu-mi arde ca un foc deschis, în geam privesc și spiridușul bun dispare-ncet, lăsând în urmă scris, cu degetul muiat într-un săpun: „Barde poete, ca să fiu succint, Așa ți-aș spune, da`… de ce să mint?!...” Ridică-te! O ceață grea-i pe toată lumea vie, adio pupături și artificii, adio băutură și delicii, timp nu mai e de nicio sindrofie, de niciun dans făcut, în ciuda fricii, cu vreo vecină, nici de o piftie, de vreo sarma sau ce-o fi fost să fie în abundența caldelor oficii… Rămâi cu bine, lună prea-frumoasă, ne despărțim încet, ca de bomboane, copiii grași cu firea pofticioasă, de clipele-ți. Cu chipuri de icoane, bolim, căzuți, până-auzim, de-acasă: ”Ridică-te, mă, Gheorghe! Sus, Ioane!” Al tău, cândva... (previziuni) Privește, sărbătorile se duc, s-a răspândit și izul de sarmale, în jurul nostru e un balamuc, tu speli și cați prin rufele-mi, agale. Mă simt purtat de iarnă, vălătuc, scurmat în armonii monumentale și șmotrul dă să-mi umble hăbăuc pe unde ieri pluteau zaharicale. Te uiți la mine ca la un butuc de pus în focul uităturii tale și-a mia oară-ți spun, dar nu apuc s-ajung la înțelegeri cordiale: „Bikini-ul roz, din blugii mei, purtat, al tău a fost, cândva… Te-ai îngrășat...” |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate