Te naști. E clipa cea dintâi
Și ți se da o soartă-n fața.
După ce popa te botează
Al astei lumi încet devii...

Trece o lună, două, trei,
Ești doar un biet, sărman copil,
Timid și fraged chip senin
Pășești în viață, vrei, nu vrei...

Și-ajungi mai mare, trece timpul.
Începi să ai și conștiință
De lume și a ta ființă
Ce trece printre anotimpuri...

Spui înger, îngerașul meu
Seara, 'nainte de culcare
Sperând ca ziua următoare
Să te ajute Dumnezeu...

Tu crezi în El, căci cred și eu
Deși nicicând nu L-ai văzut
Dar, în acest necunoscut,
Te sprijini doar de El mereu...

Însă Răul nu te-ocolește.
Apar problemele, căci soarta
Îți pregătește, blestemata,
Urcușul și căderile...

Trec anii și a ta speranță
Te-ajută să lupți cu destinul
Și, zi de zi, te lupți cu chinul
Labirintului numit viață...

În tot acest timp ești copil
Iar Răul nu-ți doboară încă
Biata ta speranță nătângă
Ce luminează-al tău destin...

Dar trec anii...Și tu te-ntrebi:
De ce ai avut soarta asta?..
De ce-ai trăit numai năpasta,
Durerea, boala?!.. Să mai speri?..

S-a-mbolnăvit sufletul tău!
S-a-mbolnavit și mintea ta!
Speranța dispare și ea
Căci în față este doar rău...

Acum ce poți să faci tu oare?!..
Poți să te rogi la Dumnezeu
Ca, prin vreun miracol al Său.
Să te repună pe picioare...

Și Dumnezeu, El, te ascultă!
Prin oameni, încet, te reface
Și speranța iar se întoarce!
Te bucuri de a ta izbandă...

Iarăși te-ntorci la-a sorții zaruri
Și te plimbi prin această lume
Însă tu nu mai crezi în nimeni
Căci în oameni nu gasești leacuri...

Trece o vreme, iar ți-e greu.
Iarăsi te pune la pământ
Destinul, și tu, om plăpând,
Te-ntorci iarăși la Dumnezeu...

Și El te-ajută, căci I-e milă,
Te vede singur și distrus
Și mai e pân' la-al tău apus
Chiar dacă soarta ți-e haină...

Și-naintezi așa prin viață
Până când ți-e dat să trăiești
Și-atunci, în clipa când plătești,
Dispare și a ta speranță...