Să nu te grăbești copile
Să porți straie de matur,
Iată ce-o să-ți spun prin file,
Dulce-i traiul imatur!

În copilărie-i visul,
Și miracolul, uimirea,
Doar aici e Paradisul,
Fericirea și iubirea.

Într-un colțișor de suflet,
Șade bucuria, hazul,
Și resurse de răsuflet,
Când ca zmeul sari pârleazul!

Jocul, cântul, voioșia,
Râsul tău de curcubee,
Nu plătesc nicicum chiria,
Într-o lume cam atee.

Lasă-ți inima să zburde
Și să facă nebunii,
Infantile și absurde,
Ori să faci cascadorii.

Vin mâhnirile năvalnic?
Să nu le primești la tine,
Că nu-s boare, zbor șăgalnic…
Varsă nemilos, suspine.

Râzi, să molipsești pământul
Cu torentul tău zglobiu,
Shimbă furtuna cu vântul,
Fă cer pur, din plumburiu.

Lasă grijile deoparte,
Într-un cufăraș sub cheie,
Și trăiește ”ca la carte”,
Că viața-i cât o scânteie.

Haide, umple de culoare
Lumea mea maturizată,
Și-ntr-un scai să văd tot floare,
Fă-mi viața înseninată!

Timpul plin de viclenie,
Lunecos, grăbit, prădalnic,
Fură zbânț, copilărie…
Și n-o să mai fii zburdalnic.

Ieri, copil, doream să cresc,
Azi, în vers copilăresc…