spune un orb: "încă văd lucruri, cuvinte rătăcite în păduri de făclii,
țipătul tăcerii frunzelor de nufăr înainte de moarte,
liniștea turnurilor de fildeș
scăldate de un țărm interzis
și de proxima lor realitate.

oamenii nu mai știu să se bucure de cerul promis,
de frumusețea spiritului culorilor vii,
stranii și neidentificate.

poftiți la festin!
sunt un fan al măștilor fără chip,
ondulate, cu urme de triplu salt mortal,
fără plasă, cabrate,
o singură formă de poezie posibilă
într-un mediu urban clandestin, neînțeles,
prea văruit în albul sublim peste tenul pătat de pistrui,
al vertebrelor de fundal, ca un văl de mireasă.

luați, mâncați!
totul se poate juca pe furate.
am să revin de-o mie de ori
cu aceeași tușă de alb și-un destin,
chiar dacă mâine
vei purta rochia ta preferată cu maci argintii,
păpușa de cârpă înnodată, vechi simfonii,
impresia falsă că după război
misticii orbi vor umple cu gloanțe de plumb
păduri și făclii, țipătul tăcut al frunzelor vii,
și culoarea lor parfumată.

îl vedeam din profil,
în spatele celui mai apropiat paravan,
o figură de stil, o formă carnivoră
de umbră și fulger.

avea surâsul plăpând, fericit,
străpuns de un roșu tițian și un înger.