Tu ești mai fragedă-n esențe poetice,
cuvintele se rostesc platinate de iubire
în vindecări atinse cu mâna,
crește pe interior tulpina desăvârșirii.

Lumina risipește umbra răcoroasă
pe marginea râurilor, drumuri în mișcare.

Spume vor face apele lovite de pietre,
de valurile vor șipoti în tăcere
în timpul rotunjit de ochiuri oarbe.

O cruzime ruptă din întuneric
curge ca nisipul deșertului roșu.

Ești tot mai departe de tine,
aleasa de limba sunetelor înalte
pe arcușul viorii albastre
într-un altar la tălpile durerii.