Bine, Eva...
Dar te voi cuminţi cu ochiul meu tînăr şi aparent
indecis,
ca să nu mai sugrumi şarpele cel frumos ce plînge-n
abis,
tu, nemuritoare ca si mine fiind-
șerpuitoare ca el devenită.
Îţi voi arăta cum se cuvine să mă priveşti astăzi,
iar tu-mi vei şopti cum să duc moartea-n ispită.

Pe scurt, voi pune şaua pe tine, femeie,
aşa cum se îmblînzesc iepele şi se aţîţă focul
dintr-o strălucitoare scînteie;
coapsele tale vor sîngera înapoi
înspre coastele mele cuvintele vieţii
iar eu îţi voi cînta la folk you din poemele dimineţii,
pentru că nu tu, păcătoaso, ai adus căderea, ci eu,
n-aş fi putut să contemplu grădini pe lîngă rîuri,
mereu
fără tine, atît de imperfectă și vegană cosînzeană...

Îmi vei naşte copiii ce-mi vor ierta renunţarea la timp
pentru tine.
Vei înţelege că doar aşa, lăsîndu-te singură-n doi,
te vei întoarce spre mine.
Acum e rîndul tău să mă însoţeşti înapoi, în Rai
aşa cum şi eu te-am urmat
pînă-n deşertul cu falusuri „made in Dubai”...

Nu fi scîrbă!
Hai, pînă cînd timpul va frîna ca o limuzină în
dreptul tău,
să-ţi arăt că-s încă teferi luceferii mei
spre care curg toate apele...