Îmi bate Dumnezeu la poartă
Cu pumnul harnic și bătrân,
Înalt și darnic ca o hartă,
Purtându-și faima de om bun.

Îmi spune că-i trimis la mine
Să-i deschid inima fricoasă,
Îi rup din vers un colț de pâine
Și-o lacrimă de vin sfioasă.

Se-așează cerul la fereastră
Cu-obrajii odihniți în palme,
Pe fruntea curioasă-albastră
Stau stelele pe gânduri calme.

Cu vocea Lui cea cumpătată,
Din drag de cer și de pământ,
Îmi daruie,-mpletit de-o fată,
Un vers cât oful meu cărunt.

Simt gura ei de Cosânzeană
Și fruntea mi-o închin ca scutul,
Zâmbește cerul pe icoană
Și-o chem la mine ca sarutul.

Cu ,,EL" dau mâna bărbătește
Și-i mulțumesc pentru ce face,
Îi jur pe tot ce el domnește,
Că te-oi iubi, să meargă-n pace.

Și-n nerăbdarea-ndrăgostită
Mă-mbrac cu visul meu din ladă,
Iubirea mea cea răstignită
În poartă-o las etern să ardă.