Se învinețește de durere și-i cade capul de somn,
o liniște de miere se cuibărește în simțuri

Va avea în genunchi puterea,
voința inimii de a se ridica din nou
să îmbrâncească pe scări tot ce s-a întâmplat?
Nu știi ce izvoare mai sunt, dar sunt.

Cu pinteni la picioare zilele aleargă, se duc
nu poți să le împiedici decât să ții pasul.

De chihlimbar ochii ei se conturau în fulger
ce scapără fără să atingă,
lasă urme ca pe zăpadă.

Nu sunt atras de genele false
vreau sub mătasea moale să pipăi sânii
între șoapte care vibrează pe corzi.

Unde răsare soarele
caii dimineții așteaptă să fie călăriți de magi.

Lumină,
în ce spirală să mă înalț
ca să mă întrec cu ei?