Prin ochii săi speranța are forme,
formule matematice și magice,
indicații precise spre fericire...

În geometria ei se-noadă fum de sacrificiu:
Taci, clipă vie, este rândul tău să pleci în neant!
Eu încă mai rămân și fără tine...
Nu voi călca în gol,
eu trebuie să urc, să urc, să urc
în ochii săi...

Am forța unui vis ce bântuie
în fiecare noapte
o lună plină
și dimineața să-i rămân cât viața...
Atunci îi torn din plin amarul:
că eu nu sunt de fapt...
Clipa se tânguiește a destin
și pleacă,
dar eu vă spun
că voi ajunge, voi ajune, voi ajunge
chiar dacă numai până-n coada ochiului

de unde voi privi intens, ascuns
simțind
iubire...