poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-05-24 | | Am să te judec, tată Am să fiu plină de pată; Am să fiu doar o fată; Exilată, Turbulentă... Unii zic că Violentă. Pașnic de Dementă. Și am să te judec, tată Că am fost astfel creată Menită să dispar în artă Ca o fantomă deșartă; Vânată, judecată, ciudată Iremediabil ignorată. Tot ceea ce simt nevoia Să judec la tine, este voia Unui Zeu cuprins de paranoia Să spargă în mine acea "Aia" Toate acestea nu sunt demne Să se numească cuvinte, ci semne Că trauma necuvintelor devine Motivul unei existențe divine. Și abia atunci am să mă împac Cu ideea că în sfârșit nu o să mai tac Acolo unde se sfârșește un drac Și o să reîncep să exist fără capac. Aceasta nu a fost o poezie, A fost mai degrabă o scânteie. O frustrare, o dorință, o femeie Feeria cuprinsă într-o idee. Am să fiu însăși durerea faptului Că înțeleg imposibilitatea capului Judecătorului cel spart în saltul lui De a atinge nebunia visului. Recunosc că am fost răpită, Dar nu de extratereștri, ci iubită De un Demiurg care, deși defectă, M-a iubit mai mult decât tu, tată! Cred că am fost răpită de lumină, Pe patul nașterii după cortină, Și am ajuns înainte să mă nasc, Acolo unde merită să mor ca să renasc...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate